Mihai Eminescu Mihai Eminescu s-a nascut la Botosani la 15 ianuarie 1850. Este al sapte-lea din cei 11 copii ai caminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de tarani români din nordul Moldovei si al Ralucai Eminovici, nascuta Jurascu, fiica de stolnic din Joldesti.
Îsi petrece copilaria la Botosani si Ipotesti, în casa parinteasca si prin împrejurimi, într-o totala libertate de miscare si de contact cu oamenii si cu natura. Aceasta stare o evoca cu adânca nostalgie în poezia de mai târziu (,,Fiind baiet…” sau ,,O, ramâi”).
Între 1858 si 1866, urmeaza cu intermitente scoala la Cernauti. Termina clasa a IV-a clasificat al cinci-lea din 82 de elevi dupa care face 2 clase de gimnaziu. Paraseste scoala în 1863, revine ca privatist în 1865 si pleaca din nou în 1866. Între timp, e angajat ca functionar la diverse institutii din Botosani (la tribunal si primarie) sau pribegeste cu trupa Tardini-Vladicescu.
1866 este anul primelor manifestari literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba româna Aron Pumnul si elevii scot o brosura, ,,Lacramioarele invataceilor gimnazisti” , in care apare si poezia ,,La mormântul lui Aron Pumnul” semnata M.Eminoviciu. La 25 februarie/9 martie pe stil nou debuteaza în revista ,,Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia ,,De-as avea”. Iosif Vulcan îi schimba numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet si, mai târziu, si de alti membri ai familiei sale. În acelasi an îi mai apar în ,,Familia” înca 5 poezii.
Din 1866 pâna în 1869, pribegeste pe traseul Cernauti-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucuresti. De fapt, sunt ani de cunoastere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor si a realitatilor românesti. A intentionat sa-si continue studiile, dar nu-si realizeaza proiectul. Ajunge sufleor si copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor si copist la Teatrul National unde îl cunoaste pe I.L.Caragiale. Continua sa publice în ,,Familie”, scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,,Geniu pustiu”, ramase în manuscris; face traduceri din germana.
Între 1869 si 1862 este student la Viena. Urmeaza ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie si Drept, dar audiaza si cursuri de la alte facultati. Activeaza în rândul societatilor studentesti, se împrieteneste cu Ioan Slavici; o cunoaste la Viena pe Veronica Micle; începe colaborarea la ,,Convorbiri Literare”; debuteaza ca publicist în ziarul ,,Albina” din Pesta. Apar primele semne ala bolii lui.
Între 1872 si 1874 este student ordinar la Berlin. Junimea îi acorda o bursa cu conditia sa-si ia doctoratul în filozofie. Urmeaza cu regularitate doua semestre, dar nu se prezinta la examene.
Se întoarce în tara, traind la Iasi între 1874-1877 . E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor , revizor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui, redactor la ziarul ,, Curierul de Iasi “. Continua sa publice în ,, Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creanga pe care îl introduce la Junimea. Situatia lui materiala este nesigura; are necazuri în familie ; este îndragostit de Veronica Micle.
În 1877 se muta la Bucuresti, unde pâna în 1883 este redactor, apoi redactor-sef la ziarul ,, Timpul “ . desfasoara o activitate publicistica exceptionala, care-i ruineaza însa sanatatea. Acum scrie marile lui poeme ( Scrisorile, Luceafarul etc.).
În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnaveste grav, fiind internat la spitalul doctorului Sutu, apoi la un institut pe lânga Viena. În decembrie îi apare volumul ,, Poezii” , cu o prefata si cu texte selectate de Titu Maiorescu ( e singurul volum tiparit în timpul vietii lui Eminescu).
Anii dintre 1883-1889 sunt ani de boala, cu reveniri si recaderi din ce în ce mai dese. Practic, nu scrie nimic sau foarte putin.
Mihai Eminescu se stinge din viata la 15 iunie 1889 ( 15 iunie, în zori- ora 3 ) în casa de sanatate a doctorului Sutu.
E înmormântat la Bucuresti, în cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Scoala Normala de Institutori.
În ,, Viata lui Mihai Eminescu” ( 1932), G Calinescu a scris aceste emotionate cuvinte despre moartea poetului : ,, Astfel se stinse în al optulea lustru de viata cel mai mare poet, pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata , poate, pamântul românesc. Ape vor seca în albie si peste locul îngroparii sale va rasarii padure sau cetate, si câte o stea va vesteji pe cer în departari , pâna când acest pamânt sa-si strânga toate sevele si sa le ridice în teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale “
Surse: www.colopotel.ro
Îsi petrece copilaria la Botosani si Ipotesti, în casa parinteasca si prin împrejurimi, într-o totala libertate de miscare si de contact cu oamenii si cu natura. Aceasta stare o evoca cu adânca nostalgie în poezia de mai târziu (,,Fiind baiet…” sau ,,O, ramâi”).
Între 1858 si 1866, urmeaza cu intermitente scoala la Cernauti. Termina clasa a IV-a clasificat al cinci-lea din 82 de elevi dupa care face 2 clase de gimnaziu. Paraseste scoala în 1863, revine ca privatist în 1865 si pleaca din nou în 1866. Între timp, e angajat ca functionar la diverse institutii din Botosani (la tribunal si primarie) sau pribegeste cu trupa Tardini-Vladicescu.
1866 este anul primelor manifestari literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba româna Aron Pumnul si elevii scot o brosura, ,,Lacramioarele invataceilor gimnazisti” , in care apare si poezia ,,La mormântul lui Aron Pumnul” semnata M.Eminoviciu. La 25 februarie/9 martie pe stil nou debuteaza în revista ,,Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia ,,De-as avea”. Iosif Vulcan îi schimba numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet si, mai târziu, si de alti membri ai familiei sale. În acelasi an îi mai apar în ,,Familia” înca 5 poezii.
Din 1866 pâna în 1869, pribegeste pe traseul Cernauti-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucuresti. De fapt, sunt ani de cunoastere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor si a realitatilor românesti. A intentionat sa-si continue studiile, dar nu-si realizeaza proiectul. Ajunge sufleor si copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor si copist la Teatrul National unde îl cunoaste pe I.L.Caragiale. Continua sa publice în ,,Familie”, scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,,Geniu pustiu”, ramase în manuscris; face traduceri din germana.
Între 1869 si 1862 este student la Viena. Urmeaza ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie si Drept, dar audiaza si cursuri de la alte facultati. Activeaza în rândul societatilor studentesti, se împrieteneste cu Ioan Slavici; o cunoaste la Viena pe Veronica Micle; începe colaborarea la ,,Convorbiri Literare”; debuteaza ca publicist în ziarul ,,Albina” din Pesta. Apar primele semne ala bolii lui.
Între 1872 si 1874 este student ordinar la Berlin. Junimea îi acorda o bursa cu conditia sa-si ia doctoratul în filozofie. Urmeaza cu regularitate doua semestre, dar nu se prezinta la examene.
Se întoarce în tara, traind la Iasi între 1874-1877 . E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor , revizor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui, redactor la ziarul ,, Curierul de Iasi “. Continua sa publice în ,, Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creanga pe care îl introduce la Junimea. Situatia lui materiala este nesigura; are necazuri în familie ; este îndragostit de Veronica Micle.
În 1877 se muta la Bucuresti, unde pâna în 1883 este redactor, apoi redactor-sef la ziarul ,, Timpul “ . desfasoara o activitate publicistica exceptionala, care-i ruineaza însa sanatatea. Acum scrie marile lui poeme ( Scrisorile, Luceafarul etc.).
În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnaveste grav, fiind internat la spitalul doctorului Sutu, apoi la un institut pe lânga Viena. În decembrie îi apare volumul ,, Poezii” , cu o prefata si cu texte selectate de Titu Maiorescu ( e singurul volum tiparit în timpul vietii lui Eminescu).
Anii dintre 1883-1889 sunt ani de boala, cu reveniri si recaderi din ce în ce mai dese. Practic, nu scrie nimic sau foarte putin.
Mihai Eminescu se stinge din viata la 15 iunie 1889 ( 15 iunie, în zori- ora 3 ) în casa de sanatate a doctorului Sutu.
E înmormântat la Bucuresti, în cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Scoala Normala de Institutori.
În ,, Viata lui Mihai Eminescu” ( 1932), G Calinescu a scris aceste emotionate cuvinte despre moartea poetului : ,, Astfel se stinse în al optulea lustru de viata cel mai mare poet, pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata , poate, pamântul românesc. Ape vor seca în albie si peste locul îngroparii sale va rasarii padure sau cetate, si câte o stea va vesteji pe cer în departari , pâna când acest pamânt sa-si strânga toate sevele si sa le ridice în teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale “
Surse: www.colopotel.ro
